Foloasele unitatii

Datum: 07.03.2004

Discutia purtata – când pe fata, când pe ocolite – asupra existentei, rosturilor si activitatii Ligii Asociatiilor Româno-Germane (LARG), dar mai ales asupra foloaselor aderarii la Liga si, implicit, ale realizarii unitatii comunitatilor românesti din Germania, ma determina sa iau în cele ce urmeaza pozitie fata de argumentele vehiculate.

 

Dr.Arh. Gheorghe Sasarman
Presedintele LARG 2002-2004

 

Faptul în sine ca cerinta de unire a conationalilor nostri mai trebuie argumentata, spune foarte multe despre starea în care, din pacate, se gasesc înca multe, prea multe dintre comunitatile românesti – si ma tem ca pâna si folosirea termenului de comunitate este în asemenea cazuri o exagerare. În treacat fie spus, ma întreb daca în epoca Unirii Principatelor sau într-aceea a Marii Uniri va fi fost oare nevoie de atâta risipa de energie pentru a demonstra ceea ce tot românul resimtea desigur ca pe ceva de la sine înteles. Si ma mai întreb ce ar fi astazi România, daca în acele momente istorice fruntasii natiei nu ar fi avut constiinta misiunii si a raspunderii lor. Dar sa trecem, vorba lui Nenea Iancu, „la cestiune”.

Mai întâi de toate, sa vedem la ce poate folosi unitatea comunitatilor românesti – si ma refer atât la coeziunea interna a fiecareia în parte, cât si la reunirea lor într-un cadru organizatoric suplu dar eficient, care sa le permita sa actioneze împreuna pentru atingerea unor obiective comune. Exista oare asemenea obiective comune? Ce îi leaga, în definitiv, pe românii traitori în Germania? Raspunsul pare simplu: obârsia, limba, traditiile, credinta – pe scurt, identitatea culturala. Un prim obiectiv comun ar putea fi, prin urmare, cultivarea acestei identitati, pastrarea ei ca pe o zestre pe care suntem datori sa o transmitem, chiar si în pribegie, urmasilor. Este o datorie care, cred eu, decurge din aceea mai generala fata de poporul din care ne tragem si prin a carui truda, macar noi, cei din prima generatie, ne-am format. Sa nu uitam ca, parasindu-ne tara, indiferent din ce motive, am subtiat de fapt rândurile celor care astazi se confrunta cu gravele probleme ale tranzitiei de la totalitarism la democratie, de la împilarea sovietica la vocatia europeana, si ca asupra noastra, chiar devenind cetateni ai unei lumi libere si prospere, sau tocmai de aceea, greveaza un credit moral cu scadenta perpetua, acela al recunostintei, ca temei al solidaritatii. De unde si a doua obligatie, al doilea obiectiv comun – a contribui la bunul renume al neamului si, macar prin aceasta, la propasirea lui. Sunt doua aspecte elementare, care în cazul multor altor grupuri etnice, integrate unor culturi straine, stau în afara oricarei discutii – sa fie oare la noi altfel? Iar daca este asa, daca avem macar doua obiective comune – dupa care aproape ca nu îndraznesc sa-l numesc pe al treilea, acela de a ne ajuta între noi, în pofida zicalei cu capra vecinului, de a-i ajuta pe aceia dintre noi care au nevoie de sprijin – atunci se poate spune ca avem motive suficiente spre a ne dori sa fim uniti. Deci nu o unire de dragul unirii, formula pe care unii o invoca drept motiv al refuzului lor (de parca unirea în sine ar fi un lucru neglijabil), ci în numele unor teluri si al unor datorii la care orice om de buna credinta n-are cum sa nu subscrie.

Sunt glasuri care afirma ca asemenea teluri pot fi urmarite la fel, ba chiar mai bine, si fara efortul comun care presupune unirea fortelor. Desigur, fiecare are caderea sa actioneze si în acest plan, asa cum îi dicteaza propria constiinta, iar actiunile individuale le pot întregi în mod util pe cele concertate. Dar cine n-a uitat proverbul despre puterea care sta în unire, stie ca prin însumarea partilor într-un întreg rezulta întotdeauna un spor, acel efect caruia într-un limbaj mai elevat i se spune sinergie. Exista actiuni care depasesc – prin amploare, prin cerinte logistice, prin fondurile necesare, prin angrenarea unor legaturi externe pe care o pretind – nu numai posibilitatile unui individ izolat, ci chiar si pe acelea ale unei organizatii de nivel local. Numai o structura organizatorica care sa lege ansamblul comunitatilor românesti din toata Germania poate fi pe masura telului de mare însemnatate al însumarii eforturilor îndreptate spre atingerea obiectivelor comune. Numai o asemenea organizatie ar avea caderea sa vorbeasca în numele românilor din Germania, sa-i reprezinte în dialogul cu autoritatile germane, române si europene, cu celelate grupuri etnice, cu organizatiile românesti similare din alte tari. Ea si numai ea ar avea îndreptatirea sa ceara si sanse bune sa obtina sprijinul necesar, inclusiv financiar, din partea statului german, a statului român, a Uniunii Europene, sa defineasca si sa realizeze proiecte de interes comun, împreuna cu aceste foruri, sau cu organizatii ale altor etnii. Ea ar fi, desigur, în masura sa canalizeze energiile si resursele în sânul comunitatilor românesti, sa stabileasca prioritati si urgente, sa stimuleze coeziunea interna, sa faca cunoscute succesele, personalitatile marcante, sa contribuie decisiv la cresterea constiintei comunitare a conationalilor nostri.

Întrebarea-cheie este daca Liga Asociatiior Româno-Germane corespunde sau nu exigentelor si asteptarilor cu care o asemenea organizatie ar fi confruntata. Noi credem ca da, credem ca ea îndeplineste premisele necesare si ca se îndreapta cu certitudine spre dobândirea gradului necesar de reprezentativitate. Desigur, drumul într-acolo nu este simplu si mai întâmpina destule obstacole. Dar avem de pe acum succese notabile, înfaptuiri care fara aparitia Ligii ar fi fost de neconceput. (Iar exemplul nostru începe sa faca scoala: recent a luat fiinta în Canada o federatie de asociatii românesti, ale carei documente programatice sunt alcatuite dupa modelul statutului Ligii si al regulamentului de functionare a comitetului de conducere al LARG.) Sa spunem deci ca, celor opt asociatii-membre câte numara LARG la data întemeierii, li s-au mai alaturat trei, aria de cuprindere extinzându-se acum si catre jumatatea de nord a tarii. LARG a devenit membra a Forumului Germano-Român si, ca recunoastere a prestantei si a ponderei aduse prin glasul comun al asociatiilor-membre ale ei, a fost desemnata sa faca parte chiar din curatoriul acestei organizatii de recunoscut prestigiu, cu o semnificativa contributie la dezvoltarea relatiilor multilaterale dintre România si Germania.

Liga are bune relatii cu Ambasada si cu Consulatele Generale ale României, cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu Directia Comunitati Românesti din Ministerul Afacerilor Externe, relatii pe care le întelegem în sensul colaborarii în vederea realizarii unor proiecte de interes comun – cum a fost, de pilda, organizarea în noiembrie, la Berlin, sub patronajul Ambasadei si al Forumului Germano-Român, a celei dintâi Întâlniri a Reprezentantilor Comunitatilor Românesti din Germania. Am stabilit contacte cu Departamentul Federal pentru Cultura si Medii, în a carui competenta intra dialogul în plan cultural cu comunitatile etnice si, pe baza informatiilor obtinute, am initiat includerea pe ordinea de zi a urmatoarei sesiuni a Comisiei Mixte Româno-Germane a chestiunii extrem de importante a sprijinului acordat de statul german comunitatilor românesti, în spiritul egalitatii de tratament (adica asa cum sunt sprijinite si alte etnii din Germania) si al reciprocitatii (adica asa cum si statul român sprijina minoritatea germana). În paralel, facem demersuri spre a identifica eventuale posibilitati de a obtine sprijin din partea Uniunii Europene, în cadrul programului destinat minoritatilor etnice. Asemenea actiuni vizeaza, în ultima instanta, asigurarea suportului financiar care sa permita Ligii, ca organizatie-umbrela, pe lânga rolul ei de mijlocitor al comunicarii si al unei prompte informari, sa sprijine efectiv, nu numai logistic ci chiar si cu fonduri, activitatea asociatiilor membre, proiectele initiate de catre acestea.

Evident ca nu ne multumim sa asteptam pâna la solutionarea la nivel statal, interstatal sau chiar european a solicitarilor noastre de subventii, ci încercam sa obtinem de pe acum sprijin si fonduri si pe alte cai, din donatii, de la sponsori, prin reclama pe portalul internet si în buletinul electronic de stiri al Ligii, prin alte actiuni. Ca un prim rezultat concret, am contribuit recent cu suma de 500 € la cumpararea de catre Asociatia Parohiei Ortodoxe din Stuttgart, membra a LARG, a unei biserici – gest important mai ales prin semnificatia lui. Liga a lansat si o serie de initiative de certa însemnatate, precum organizarea la München, cu caracter de pilot, a unor cursuri de limba, istorie si cultura româneasca pentru copii si adolescenti (initiativa preluata recent si la Stuttgart), stimularea constituirii de noi asociatii românesti, cum este cazul la Heilbronn, instituirea unor întâlniri ale reprezentantilor comunitatilor românesti si, nu în ultimul rând, proiectul întemeierii Fundatiei Academice si a Academiei Româno-Germane. Asemenea initiative au sanse sporite de finalizare, daca vom reusi sa convingem toate asociatiile românesti de aici sa ni se alature.

Dar aceasta tinta nu este usor de atins. Mai sunt unii care, dintr-un motiv sau altul, mai stau pe gânduri. Ni se aduc reprosuri si chiar acuzatii, fatise sau voalate, la care am raspuns nu o data, dar care sunt reluate periodic, cu o tenacitate demna de cauze mai bune. Pentru unii, de pilda, nu este nici acum limpede care ar fi foloasele aderarii la Liga, argumente cum sunt cele expuse mai sus fiind socotite neconvingatoare. Desigur, pentru ei ar suna mai curând a avantaj daca le-am spune ca asociatiile-membre beneficiaza anual din partea Ligii de o respectabila suma în euro. Numai ca LARG nu poate face promisiuni fara acoperire si, pe de alta parte, asa cum am aratat, întârziind prin refuzul lor sansa Ligii de a se prezenta în fata autoritatilor drept for cu adevarat reprezentativ pentru românii din Germania, tocmai matadorii dezbinarii fac improbabila obtinerea unui sprijin substantial din partea acestora.

Pe altii îi deranjeaza, vezi doamne, faptul ca LARG se declara neutra din punct de vedere politic, ei cerându-ne sa adoptam, drept conditie a aderarii lor, o pozitie militanta, care ne-ar implica numaidecât în conflictele dintre partidele din tara. O asemenea modificare de atitudine ar contraveni categoric consensului realizat la constituirea Ligii, determinând o parte dintre asociatiile-membre sa se retraga, si ar duce nemijlocit la pierderea calitatii de organizatie non-profit, favorizata fiscal. O organizatie-umbrela, de tip retea, care-si propune drept obiectiv central pastrarea identitatii culturale si tinde sa reuneasca totalitatea comunitatilor românesti nu-si poate în nici un caz permite sa-si faca un crez din politica de partid, indiferent de culoare, cu atât mai mult cu cât se stie cât de pestrit este spectrul opiniilor politice ale românilor din diaspora. Practic, renuntarea la neutralitatea politica ar echivala cu o autodesfiintare a Ligii. În mod paradoxal, uneori tocmai cei care ne-o cer, reclama în acelasi timp o pretinsa dezicere a LARG de aceasta neutralitate. Recent ni s-a adus, de pilda, acuzatia cu totul absurda ca aderarea Ligii la Forumul Germano-Român ar reprezenta o abdicare de la principiului neutralitatii politice, întrucât Forumul ar fi, chipurile, o organizatie cu caracater politic! Este o dovada fie a lipsei de informare (sau a dorintei de a se informa – întrucât statutul Forumului se afla pe internet la îndemâna oricui), fie a unei lipse de logica elementara.

În fine, acuzatia cea mai perfida, în spiritul binecunoscut cândva al împroscarii cu veninul discordiei, este ca LARG ar fi, nici mai mult nici mai putin, decât o unealta a guvernului PSD-ist de la Bucuresti, menita... sa distruga unitatea diasporei! Ideea întemeierii Ligii (o afirm aici pentru prima oara în mod public, spre a termina pentru totdeauna cu aceasta baliverna) îmi apartine: pot depune marturie în acest sens Arh. Dan Ciudin, presedintele Asociatiei „Alianta Civica” si Ing. Virgiliu Petala, presedinte executiv al Societatii Culturale „Apozitia”, amândoua din München, cu care am discutat pe aceasta tema la începutul lunii aprilie 2002, înainte de a lansa, împreuna cu ei, initiativa care a dus, în luna noiembrie a aceluiasi an, la constituirea LARG. Guvernul Nastase nu are aici nici un amestec, cum nici cancelarul Gerhard Schröder, presedintele George W. Bush sau presedintele Vladimir Putin n-au vreun amestec. Aceasta acuzatie, scoasa parca din arsenalul de învrajbire a spiritelor cu care operau agentii Securitatii, are un singur tel, acela de a compromite Liga în ochii celor pentru care actualul guvern al României este tot ce poate fi mai rau. A întretine relatii normale cu reprezentantii oficiali, desemnati pe cale democratica, ai statului, fie el român sau german, nu reprezinta în sine, în nici un caz, un act de sustinere a partidelor actuale de guvernamânt, si cu atât mai putin de subordonare fata de interesele de partid ale celor aflati la putere. Ar fi de mentionat totusi ca cei de la care vin acuzatiile declara în acelasi timp ca au relatii cât se poate de bune cu aceleasi foruri – Ambasada, Consulatele Generale, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni etc. – fara sa le dea cumva prin minte sa se suspecteze de aservire fata de acelasi guvern Nastase. Cât despre unitatea diasporei românesti din Germania, îmi permit sa afirm ca nimeni n-a facut mai mult decât Liga Asociatiilor Româno-Germane la înfaptuirea ei si ca, dimpotriva, tocmai cei care raspândesc asemenea calomnii se întrec în a o zadarnici.

Adevarul este, ca sa merg cu sinceritatea pâna la capat, ca dincolo de pretextele cu care se argumenteaza refuzul aderarii la LARG, se ascund de multe ori ambitii personale, orgolii exacerbate, invidia, mentalitati care nu fac deloc cinste celor ce afiseaza neîncetat pretinse pozitii de principiu. Unora pare sa le fie teama ca, daca asociatia pe care o conduc ar adera la Liga, meritele lor si-ar pierde din stralucire – de parca actualelor asociatii-membre li s-ar fi aplicat vreo operatie de amputare a prestigiului, sau li s-ar fi interzis sa se mândreasca cu realizarile proprii. Altii confunda bunul lor plac cu decizia bazata pe votul majoritatii, dovedind ca, din pacate, nici dupa decenii de vietuire într-o societate democratica n-au reusit sa se debaraseze de astfel de metehne – pe care însa nu ezita sa le atribuie altora. Încât uneori ma duce gândul la panseul, citat recent într-un document UMRL, al lui Jules Claretie (1840-1913), membru al Academiei Franceze: „Orice om care face ceva, are împotriva sa pe cei ce ar dori sa faca acelasi lucru, pe cei care în mod precis fac contrariul, si mai ales marea armata a celor înversunati care nu fac nimic.”

 

Dr.Arh. Gheorghe Sasarman
Presedintele LARG 2002-2004
München, 7 martie 2004